Simona Halep, atacată furibund după ce și-a negociat revenirea în tenis: „Dopajul și Rusia merg mână în mână! Credeam că mai jos de atât nu poate cădea”. FOTO

Simona Halep, atacată furibund după ce și-a negociat revenirea în tenis: „Dopajul și Rusia merg mână în mână! Credeam că mai jos de atât nu poate cădea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep (32 de ani), fost lider al clasamentului WTA, primește critici dure după ce directorul general al turneului demonstrativ de la Sankt Petersburg (Rusia) a dezvăluit că a negociat cu românca.

Jurnaliștii străini au relatat că Natalia Kamelzon, directorul general al turneului Northern Palmyra Trophies, a invitat-o pe Simona Halep la ediția din acest an, iar românca s-ar fi arătat deschisă să joace în Rusia.

Halep era eligibilă să joace la Sankt Petersburg, în ciuda suspendării pentru dopaj, având în vedere că turneul din Rusia, la care și-au anunțat prezența Amanda Anisimova, Veronika Kudermetova sau Yulia Putintseva, nu se desfășoară sub egida WTA.

Simona Halep, pusă la zid după ce s-a aflat că a negociat cu rușii: „Dopajul și Rusia merg mână în mână!”

La aflarea veștii, fanii tenisului, în special susținătorii Serenei Williams, cea care a revendicat titlul Simonei Halep de la Wimbledon 2019, s-au dezlănțuit la adresa româncei:

Dopata și pro-Rusia…”, Ei bine, dopajul și Rusia merg mână în mână”, Când credeai că mai jos de atât nu poate cădea”, sau „E trist că Halep vrea să revină chiar în Rusia, dar și faptul că fanii ei o încurajează să facă asta”, au fost doar câteva dintre atacurile primite de Simona Halep pe platforma X, după ce s-a aflat că a negociat cu rușii.

Turneul la care Simona Halep și-a negociat revenirea este programat în perioada 1-3 decembrie, la Sankt Petersburg. Organizatorii au declarat că Halep s-a arătat deschisă să participe la ediția din 2023, dar principalul impediment a fost procesul româncei de la TAS, aflat în plină desfășurare.

Ce a declarat directorul general al demonstrativului din Rusia despre negocierile cu Simona Halep: „Ar fi vrut să vină”

Natalia Kamelzon, directorul general al Northern Palmyra Trophies, sponsorizat de gigantul petrolier Gazprom, a spus: Am negociat cu Halep! Așteptam hotărârile judecătorești în cazul ei. Din păcate nu au fost pozitive pentru ea. Simona a spus: ‘Să nu ne forțăm norocul’. Dar ea ar fi vrut să vină”, a afirmat Kamelzon, potrivit jurnalistului Addam Addicott (Ubitennis), care citează publicația rusă Championat.

Evenimentul din Rusia a făcut vâlvă în lumea tenisului, în condițiile în care WTA și ATP au interzis competițiile în țara lui Putin după invazia din Ucraina. Totuși, WTA a precizat că nu poate lua măsuri împotriva participantelor de la Sankt Petersburg.

„Acest eveniment nu este afiliat cu WTA și nu susținem turneul care va avea loc! Jucătoarele concurează în circuitul WTA pe cont propriu și, la discreția lor, au posibilitatea de a participa la demonstrative în afara sezonului, fără să fie penalizate”, a transmis WTA.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×